Trainingul: Accesul la informație

Între 24-26 ianuarie, A.O. ”CADP” a organizat la Bălți instruirea ”Accesul la informație – prima din cadrul proiectului Amplificator Civic Local.
Împreună cu cele 16 participante și 1 participant din raioanele Telenești, Sîngerei și Șoldănești am discutat și dezbătut teme precum democrația și dreptul de a cunoaște, procesul decizional și formele de participare, transparența decizională și accesul la informație, cum se formează bugetul local și cum pot cetățenii monitoriza achizițiile publice locale.
Invitata specială a fost activista civică Diana Grosu care a inspirat participanții prin puterea propriului exemplu și a demonstrat încă o dată că cetățenii pot participa și influența deciziile politice.
În cadrul instruirii, participanții au elaborat o solicitare de informații cu privire la achizițiile publice din localitatea lor, iar unii participanții au reușit deja să depună solicitarea la primărie.

 

Scopul proiectului ”Amplificator Civic Local” este să ofere locuitorilor din raioanele Telenești, Sîngerei și Șoldănești un set de instrumente – organizare comunitară, monitorizarea achizițiilor publice și a bugetelor locale, transparența APL. În acest fel activiștii vor contribui la creșterea implicării civice în localitățile lor, la creșterea responsabilității și transparenței autorităților publice locale, la stimularea participării cetățenilor în procesul decizional local. Aceste scopuri urmează a fi realizate prin organizarea a 3 instruiri (în domeniul bugetului local și achizițiilor publice, în domeniul monitorizării transparenței APL și în domeniul organizării comunitare la nivel local). În urma instruirilor aproximativ 20 activiști locali vor efectua activități de monitorizare a APL în localitățile lor, care vor fi ulterior sintetizate într-un raport general și vor fi publicate în presa locală (https://amplificator.cadp.md/).

Proiectul „Amplificator Civic Local” este implementat în cadrul Programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova , finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer.